Două lucruri mi-au adus aminte să scriu aceste rânduri.
Am prietene, pe contul meu de facebook, cărora le urmăresc, de ce să nu spunem, cu interes, activitatea. Jumătate din activitatea lor pe facebook este de a da like următoarelor tipuri de articole. Nu exact astea, ci ceva apropiat.

Dă like și share dacă crezi că această femeie merită să plângă.
Dă like dacă crezi că acești doi frați ar trebui să se țină în brațe.
Dă like dacă acest cățel ar trebui să nu moară.
Dă like dacă vrei ca această fetiță să se vindece de cancer.
Acest copil s-a ridicat din comă după 20 de ani. Like dacă crezi că dumnezeu e bun.

A doua este chestia de azi, cu hoața de pe facebook. Hoarde de idioți dădeau like și share la o poză cu o fetiță bolnavă de cancer, cu un ochi deja extirpat, deși postul era de fapt un furt, o fraudă, cineva furase poza cu copilul, înlocuise contul bancar și gata, avem bani de o ciungă.

Băi oamenilor, terminați cu prostia. Serios. Sunteți proști. Poate vă simțiți jigniți, dar sunteți proști de pute pământul sub voi, în clipa în care dați like la tot felul de gunoaie, și mai și comentați, sensibili și emoționați, da, bietul de el, ar trebui să mănânce. Terminați cu prostia, nu faceți decât să proliferați idioțenia pe internet.

Înțelegeți o dată pentru totdeauna, proștilor.

Facebook nu dă nici un cent pentru nici un like. Nu a dat, nu dă și nu va da vreodată. Dacă crezi asta, ești prost.

Facebook nu donează, nu plătește și nu se implică în tratarea copiilor bolnavi de cancer, bătuți de părinți abuzați de preoți sau orice altceva. Și nici fapul că voi dați like nu îi ajută. Deloc. În nici un fel.

Facebook nu donează cenți pentru likeuri la poze cu femei abuzate. Niciodată. Dacă ai dat like, ești prost.

Copiii nu se vindecă de cancer cu like și share. Se vindecă cu bani. Nu da like, adică îți place că un copil are cancer, prostule ce ești tu prost. Dă un euro sau un leu. Aia îl vindecă, nu like și share.

Înainte de a da like, share și alte imbecilități de ale tale, prostule, dă o căutare pe google. Poza aceea căreia i-ai dat like mai există pe undeva? A mai fost folosită la vreun articol/postare/jurnal/ziar sau orice altceva? Dacă da și nu are legătură cu articolul căruia vrei să îi dai like, du-te în oglindă și aplică-ți o palmă. Ești prost.

Nimeni nu dă 5000 de iPhoane. Nimeni. Niciodată. Dacă crezi așa ceva, ești foarte, dar foarte prost. Extrem de prost. Prostule!

Dacă scrii un cuvânt sub o poză, prostule, nu se va întâmpla nimic cu poza. Poza este un img src care nu se schimbă atunci când idioții scriu ceva sub ea. Uite, vezi poza din articol? Poți scrie orice în comentarii. Nu se va schimba de nici un fel.

Nu există pe facebook poze sau filme cu Rihanna sau alte vedete făcând sex. NU EXISTĂ. Facebook nu permite poze sau filme cu nuditate sau sex explicit. Pentru că este o rețea socială începută în școli. Dacă crezi că dând like o să îi vezi țâțele Rihannei, ești prost.

Bill Gates nu donează bani pe facebook. Niciodată. Deloc. Dacă tu ești likeul cu numărul 5 milioane, felicitări, ești prost. Nu ai câștigat nimic.

Nu vei vedea cine ți-a dat unfriend, cine ți-a vizitat pagina sau orice alte alegații de gen. Aici nu ești prost, ești doar naiv, dai click precum un prost.

În fine, sunt multe alte scamuri de gen, nu le țin minte pe toate și nici nu mă interesează să fac o listă completă.
Ideea e următoare.

NU MAI DA SHARE ȘI LIKE CA UN COPIL RETARDAT, CARE DE-ABIA A DESCOPERIT INTERNETUL!

Prostule!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.