În online, regulile sunt simple. Ai sau nu ai credibilitate, exiști sau nu exiști. De aceea ați văzut stele căzătoare de-alungul timpului, de aceea bloguri și situri apar și se închid, oameni care lucrau în domeniu devin dintr-odată trepăduși într-o corporație. Pentru că oamenii încep să realizeze cu cine au de-aface și sita indiferenței îi cerne singură.
Domnișoara protagonistă a screenshoturilor de mai jos lucrează la IBM. Înainte a lucrat la agenția Wunderman, între timp a plecat, dar și-a adus pe postul părăsit o prietenă, practic singurul om care îi mai ia apărarea online.
Scriu despre ea pentru că este exemplul perfect pentru ideea pe care o enunț. Felul în care un om și-a distrus reputația online, prin simpla sa existență. Nu, nu e vorba de activitățile de pișcotar la care participă, sau cât de prost scrie, sau cum crede că are un blog de lifestyle.
Ci este vorba de calitatea ei umană.
Vedeți în poze descrierea ei ca om. Un arc peste timp, în care vedem că atunci când o deranjează o opinie, dacă emitentul opiniei a avut ghinionul de a relaționa cu ea, reacția ei este de a publica orice date personale îi pică în fața ochilor. Mailuri, sms-uri, orice este permis.
Poate câștigul de moment a rentat, măcar în bucătăria proprie. Dar, peste timp, imaginea i-a fost iremediabil afectată. Ea este știută acum drept cea cu care nu poți avea un schimb de mailuri în siguranță, pentru că, dacă va considera că este în favoarea sa, va publica mailurile fără nici o problemă.
Cum de altfel a făcut astăzi, cu Andrei Cismaru, pe care s-a supărat și căruia a început să îi publice sms-urile pe twitter. Așa, pentru că le avea. Comportament de profesionist, angajat la o companie profesionistă.
Închei cu nemuritoarele cuvinte ale lui Mugur Pătrașcu.
NOU
Fata asta are un blog ?
Lucreaza la IBM ?
Super !
De acum o sa-i urmaresc zilnic postarile.
Sigur in cateva zile aflu adresele de mail ale comentatorilor care o supara, eventual paginile de facebook si mai ales, astept cu nerabdare primele redari (sper integrale) ale discutiilor din interiorul IMB.
Sincer ma intereseaza.
NOU
inca lucreaza la ei, nu au suparat-o, deci mai ai de asteptat la asa ceva…
NOU
Astept.
Poate de Craciun citim ceva frumos despre IBM.
Crezi ca putem spera si la poze facute cu telefonul pe sub masa ?
NOU
nu cred, IBM e companie respectabila
NOU
respectabila, da’ angajeaza tot felu’ de retardati in ultimul timp…
NOU
Asta-i tot brăileanca aia cu becul și cu provincialii care conduc în București ?
NOU
si cu vaginul uscat, umectat cu acid hialuronic
NOU
Si ambipur
NOU
Bre, nuș, vaginu’ n-am avut “onoarea” să-l văd. I-am văzut în schimb celelalte ieșiri.
Fătuca asta ar avea o carieră fulminantă în a plimba vacuțele în satu’ natal și ea fute vântu’ prin București unde se iau toți răii și mârlanii de ea…
NOU
Nu trebuia sa i-l vezi, a scris ea cu mana ei ca o are uscata si foloseste acid hialuronic pentru a alunga uscaciunea
NOU
Când alte fete se descurcă foarte bine c-o limbă bine plasată…
NOU
Meekuu, ce faci scumpete mica ? :)) Nebunatic esti! 😀
NOU
da
NOU
Mai pupi tu Arhi publicitate de la AmbiPur, peste 10 ani. Cum poti sa spui ca fata pute? Nu ai văzut ca are acum rezerva de piscoturi cu aroma de ambipur? Daca ma mai uit o data la clipurile cu Cabral, FaraAlCareiNumeNuSeSpune , imi schimb părerea. Pe masa erau toate anti aromele posibile, inclusiv ciorapi de Dorel. Ambipur elimina mirosurile. Daca nu merge la ea, e nasol atunci. Nasol rău.
Unde ziceai ca lucrează ? IBM? Acum înțeleg expresia românească :”Unde e o plăcută de RAM? – A mâncat-o Raluxa”
NOU
Ionut W incearca sa te rezumi la domenii de internet. Multumesc
NOU
În sfârşit m-am lămurit de unde atâta înverşunare; nu pricepeam şi pace ce tot ai cu ea. Bun, faza cu acidul hialuronic a fost puţin deplasată sunt de acord, dar şi tu când te stârneşti…
Schimbul ăsta de e-mail-uri m-a edificat complet 🙂
NOU
Nu am nimic cu ea. Pur si simplu fac munca civilizatoare.
NOU
am fost si eu azi la biroul din Iride. N-avem geamuri spre afara. Am ales sa stau acasa…nu vreau sa cer link la prima ninsoare…
NOU
A?
NOU
Bancul cu programatorul..
Un coleg catre programator: Ce marfa ninge afara..
Programatoru’: Da-mi link. 😀
NOU
Off: Arhi, e secret sau poți spune ce plugin folosești pentru a modera comentariile? 🙂
NOU
Akismet
NOU
Nu știu de ce aveam impresia că folosești ceva cu whitelist/blacklist temporar…
NOU
folosesc cuvinte pe care le consider eu potrivite pentru arhiblog, care sunt bagate in wordpress, la ban sau spam.
NOU
E nemultumita si de Google, nu i-a dat si ei vanity URL. 😆
“Am cont de Google+ de cand s-a lansat, sunt in ~ 4.700 de cercuri, postez frecvent. Oare am notificare de vanity URL? Nope, desigur.”
NOU
intai notificarea ajunge la oraseni…:)) ceea ce imi aduce aminte sa ma laud
NOU
Meh, eu am. Si nu-s in multe cercuri. Oi fi orasean. Just sayin’
NOU
Întrebam în ideea că uneori comentariul meu așteaptă aprobarea ta, alteori nu. N-am mai întâlnit așa ceva pe niciun alt blog. 🙂
NOU
depinde de cuvintele folosite
NOU
OK Arhi, mulțam fain!
NOU
cu placere
NOU
Se mai uita si la fata omului..
NOU
Ce-mi place de Arhi ca o asteapta pe aia mereu, la colt, cu parul in mana, de cand cu condusul biscuitelui aluia pe roti. cred ca tare si-a mai dorit sa conduca el si sa primeasca un piscot ca recompensa :))
NOU
plm…eu tot mai intru aici pentru femei goale. pe cand dalea nenea arhi? :))
NOU
Ce aveti cu fata asta tot timpul ? Ai fost rau cand ai spus ca pute, pare curata.
Arhi,not nice
NOU
pana nu stai langa ea, nu emite pareri doar ca sa te afli in treaba
NOU
Ursuletule , ma mai iubesti ?:D Tot ai fost rautacios, macar ii spuneai ei,nu o umileai asa in ”public”.
NOU
nu i-am spus in public, i-am spus ei. ea a publicat mailurile.
NOU
Aviz amatorilor.
NOU
e ciudat pentru ca aceeasi persoana spune “Companiile sunt suma oamenilor care ii reprezinta”
NOU
Cum era aia, Arhi ? Nu-s curve femeile ?! Nu-s proaste ?! Ete na !
NOU
….zise un pacalici ambulant
NOU
Iar te bagi ca izmenele morosanului in kwr ?!